Oaspeţi francezi şi turci în „dulcea urbe a Galaţilor”
În
cadrul unui proiect Comenius de parteneriat multilateral („Europe in Motion”),
Şcoala Gimnazială Nr. 26 „Ion Creangă” Galaţi a primit vizita reprezentanţilor
şcolii „Ecole Langevin” din Begles, Franţa şi ai şcolii „Haskoy Primary School„. Programul alcătuit de colectivul şcolii a
fost foarte bogat şi a cuprins asistenţă la orele de curs (atât la ciclul
primar cât şi la ciclul gimnazial), program de dansuri populare şi sportive
(trupa de dans a şcolii), recitări de poezii, cântece, sesiuni de întrebări
pentru oaspeţi (atât de la elevi cât şi de cadrele didactice). Au fost
întâmpinaţi cu tradiţionala „pâine şi sare”, au dansat „Braşoveanca”, au
ascultat mai multe cântece folclorice din zona Galaţiului, au vizitat colţul
folcloric al şcolii, au învăţat când se scrie „ia” şi când „i-a”, au aflat cum
sună o poezie de Mihai Eminescu, au atins apa Dunării, au văzut figurine
„origami” realizate de elevii noştri etc.
Colegii
noştri au fost extrem de interesaţi de metodele noastre de predare, de modul
nostru în care rezolvăm problemele. Ca observaţii personale: sistemul de
învăţământ german e mult mai dur la primar, elevii având de trecut un examen
dificil la sfârşitul ciclului, examen în funcţie de care vor fi orientaţi spre
filiera academică sau vocaţională. În schimb sistemul turcesc e mult mai
asemănător cu al nostru, sistemul de angajare al profesorilor fiind diferit, în
sensul că fiecare profesor acumulează puncte (cele mai multe puncte se
acumulează însă în funcţie de depărtarea şcolii de capitală).
Pentru
a arăta şi câte ceva din frumuseţile Galaţiului am efectuat vizite la Biserica
Precista (mulţumiri preotului Ionel Buruiană), Biserica Greacă, Casa Cuza, Casa
Colecţiilor, Muzeul de Artă, Liceul de Artă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu